miercuri, aprilie 10, 2024
More

    3 reguli de bază pentru o igienă orală corectă

    Modul de îngrijire al danturii, un indicator al priorității pe care fiecare individ o oferă propriei stări de sănătatea orală, poate influența nu doar starea danturii, ci și sănătatea gingiilor și a întregului organism. Adoptarea unor practici corecte de igienă reprezintă un aspect esențial pentru menținerea unei sănătăți orale și generale optime. Reguli aparent banale, ușor de respectat, pot preveni apariția majorității afecțiunilor orale.

    Efectuați periajul dentar zilnic

    Unul dintre pilonii igienei orale este periajul regulat al dinților. Folosirea unei periuțe de dinți recomandate de medicul stomatolog și a unei paste de dinți adecvate (cu fluor) ajută la eliminarea plăcii bacteriene și a resturilor alimentare. Pentru a asigura curățarea completă a tuturor suprafețelor dentare, periajul dentar este necesar a se efectua de cel puțin două ori pe zi, timp de cel puțin două minute.

    Pe lângă periajul regulat al dinților, utilizarea aței dentare completează procesul de curățare a cavității bucale. Ața dentară ajută la eliminarea resturilor alimentare și a plăcii bacteriene din zonele interdentare, greu accesibile pentru periuța de dinți obișnuită. Este indicată, de asemenea, utilizarea simultană, o dată pe zi, a unei ape de gură recomandate de către medicul stomatolog.

    Eliminați gustările bogate în zaharuri luate între mese

    În general, gustările sunt mai degrabă dăunătoare decât folositoare, deoarece, de cele mai multe ori, gustările sunt reprezentate de alimentele bogate în carbohidrați sau grăsimi saturate. Deși consumul unui măr, de exemplu, poate fi recomandat atât pentru sănătatea orală cât și pentru cea generală, este contraindicat să existe gustări bogate în zaharuri. O dietă echilibrată, săracă în carbohidrați simpli, precum zahărul, constituie o altă componentă a unui stil de viață sănătos. Respectarea unei alimentații echilibrate reprezintă, de asemenea, o regulă de bază pentru a putea păstra dantura într-o stare optimă.

    Mergeți la stomatolog la fiecare 6 luni

    Deși o igienă orală adecvată previne acumularea de tartru și placă bacteriană, nu trebuie subestimată importanța controalelor regulate la medicul stomatolog. Studiile arată că riscul de apariție a afecțiunilor bucale este redus semnificativ în rândul persoanelor care efectuează un detartraj dentar și o igienizare profesională a dinților la intervale de timp de minimum 6 luni.
    În plus, controalele stomatologice pot preveni agravarea condițiilor orale preexistente, care adesea nu determină simptome în fazele lor incipiente, dar care ar putea fi cu ușurință diagnosticate prin controale la medic. De exemplu, un tratament parodontoza început în fazele incipiente poate preveni pierderea dinților, o consecință comună a neglijării pe termen lung a bolii parodontale.

    Alte Articole