Cine poate purta rochii lungi – Ghid pentru toate siluetele

0
59
22678
22678

Femeile care poartă rochii lungi sunt percepute ca fiind elegante, rafinate și moderne. O astfel de ținută alungește vizual corpul, adăugând o notă de stil atât în cadrul petrecerilor, cât și al evenimentelor formale.

Există, însă, interdicții, în lumea modei, în a purta acest obiect vestimentar? Designerii spun că oricine îl poate purta, atât timp cât acesta este ales în funcție de înălțimea și de silueta persoanei respective și îi complimentează apariția. 

Așadar, există rochii de seară lungi și pentru persoanele mici de statură. Aceste elemente vestimentare trebuie alese astfel încât să se oprească puțin deasupra sandalelor, pentru a crea iluzia de alungire a corpului. De asemenea, sunt recomandate și decolteurile mai îndrăznețe, precum și bretelele subțiri sau mânecile.  

Indiferent de înălțimea pe care o ai sau de siluetă, cu siguranță, există rochia ideală, care te ajută să fii răvășitoare. Ai grijă, însă, cum o selectezi, pentru a te ajuta să strălucești!

Alegerea unei rochii lungi în funcție de siluetă

Iată cum să alegi o astfel de ținută astfel încât să te prezinți impecabil la evenimentele la care ești invitată, atât pe timpul verii, cât și în oricare alt sezon, în funcție de siluetă:

Silueta clepsidră

Acest tip de siluetă este caracterizat printr-o talie bine definită, umeri și șolduri cu aceeași lățime. Ținuta potrivită este cea care accentuează talia și curbele naturale ale corpului, fie prin centuri, fie printr-un croi cu talie îngustată.

Silueta pătrată

Silueta pătrată se caracterizează prin linii drepte și o măsură echilibrată în zona umerilor, taliei și șoldurilor. În acest caz, ținuta trebuie să adauge volum în unele zone, cum ar fi cea a  umerilor sau a taliei, pentru a crea iluzia unei curbe și a contura o talie mai subțire. 

Silueta în formă de măr

Talia este mai puțin definită la o siluetă în formă de măr, greutatea fiind distribuită în special în zona abdomenului și a șoldurilor. De aceea, sunt necesare ținutele cu fustă amplă și cu talie înaltă pentru a crea un echilibru vizual și a atrage atenția în partea de jos a corpului. 

Silueta în formă de pară

Pentru o siluetă în formă de pară, caracterizată prin umeri mai înguști și șolduri mai late, poți opta pentru rochii lungi de ocazie cu decolteu în V și cu detalii care atrag atenția în partea superioară a corpului. 

La ce evenimente poți purta astfel de ținute?

Aceste obiecte vestimentare sunt versatile și potrivite la diverse ocazii, dar alegerea lor ține de mai mulți factori, inclusiv de stilul personal și de eveniment sau locație. 

Pentru evenimentele formale sau de seară, cum sunt: banchetele, nunțile, botezurile, petrecerile de gală, sunt potrivite modelele de rochii lungi elegante, din mătase, satin, dantelă și materiale prețioase, simple sau împodobite cu diverse accesorii (paiete, perle, curele sau centuri). 

De asemenea, poți purta un astfel de outfit și la petreceri de zi, dacă alegi o rochie lungă în culori deschise, cu imprimeuri delicate sau florale, din materiale confortabile, spre deosebire de rochiile de seară, care sunt negre sau în nuanțe închise. 

Ține întotdeauna cont de codul vestimentar al evenimentului, în funcție de care să alegi ținutele potrivite. Pentru evenimentele formale, poți purta elemente discrete, dar cu o eleganță aparte, în timp ce pentru evenimentele mai casual, cum ar fi o petrecere aniversară la piscină, poți opta pentru rochii colorate și accesorii mai vesele sau mai ample.