Ortodonția reprezintă o ramură a stomatologiei dedicată corectării poziției dinților și a maxilarelor, pentru a asigura o funcționalitate optimă și un aspect plăcut al danturii. Tratamentul ortodontic se efectuează, de obicei, cu ajutorul unui aparat dentar și se impune în prezența unor semne clinice care indică abateri de la alinierea normală a dentiției. Acest lucru se face după ce medicul ortodont a confirmat anomaliile de poziție ale dinților.
Evaluarea malocluziei: semne clinice și factori de risc
Malocluzia sau alinierea defectuoasă a dinților, este un indicator principal pentru necesitatea unui tratament ortodontic. Semnele clinice includ suprapunerea inadecvată a dinților, spații excesive sau insuficiente între dinți, precum și probleme de mușcătură, cum ar fi mușcătura deschisă, mușcătura adâncă sau mușcătura încrucișată. Identificarea unor astfel de anomalii este fundamentală pentru prevenirea unor complicații pe termen lung, cum ar fi uzura prematură a dinților, dificultăți de masticație sau probleme articulare.
Factorii de risc care pot contribui la dezvoltarea malocluziei includ ereditatea, obiceiurile din copilărie (precum suptul degetului), pierderea prematură a dinților de lapte și traumatismele dentare. Întrebarea „la ce varsta cad dintii de lapte?”, frecvent auzită în cabinetele stomatologice, este relevantă în contextul dezvoltării dentare normale. În mod obișnuit, dinții de lapte încep să cadă între vârsta de 6 și 12 ani, iar întârzierea sau avansarea acestui proces poate indica necesitatea unei evaluări ortodontice timpurii.
Impactul tratamentului asupra sănătății orale
Intervenția ortodontică nu se limitează doar la îmbunătățirea esteticii dentare, ci are și un impact semnificativ asupra sănătății orale generale. Un aparat ortodontic corectează alinierea dinților, permițând astfel menținerea unei igiene orale mai bune prin reducerea spațiilor greu accesibile dintre dinți. Astfel, se previne acumularea plăcii bacteriene și se reduce riscul de apariție a cariilor dentare, a bolilor parodontale și a altor afecțiuni gingivale.
De asemenea, corectarea poziției dinților poate ameliora disfuncțiile articulare și musculare, care determină frecvent dureri de maxilar sau cefalee. Un aparat dentar bine adaptat contribuie la o distribuție uniformă a forțelor de masticație, ceea ce reduce riscul de apariție a simptomelor asociate cu disfuncții articulare.
Procesul de diagnostic și tratament în ortodonție
Diagnosticul unei probleme ortodontice implică o evaluare complexă a structurilor dentare și maxilare, realizată prin examinări clinice detaliate, radiografii dentare și amprente ale arcadelor dentare. Analiza datelor obținute prin metode clinice și paraclinice permite medicului ortodont să identifice tipul și severitatea malocluziei, precum și să elaboreze un plan de tratament.
Tratamentul ortodontic poate varia în funcție de nevoile individuale ale pacientului și poate presupune utilizarea fie a unui aparat dentar fix, prevăzut cu brackeți, fie a unui aparat dentar detașabil, în general cu gutiere. Aparatele fixe se folosesc cu precădere în cazurile severe, în care alinierea dinților nu este posibilă prin metode mai puțin invazive și când se impune o corecție precisă și controlată a poziției dentare. În schimb, aparatele dentare detașabile sunt utilizate în cazurile mai ușoare sau moderate, unde ajustările necesare sunt mai simple.
Durata tratamentului ortodontic variază în funcție de complexitatea cazului, dar în general, este necesar un interval de la 18 luni la 3 ani pentru a obține rezultatele dorite. Monitorizarea periodică a progresului tratamentului este obligatorie pentru ajustarea aparatului dentar și pentru a asigura deplasarea corectă a dinților în direcția planificată.