Descoperă Bulgaria autentică alegând excursii de o zi 

0
132
aerial view abandoned soviet monument buzludzha made style brutalism bulgaria
aerial view abandoned soviet monument buzludzha made style brutalism bulgaria

Bulgaria este alegerea perfectă pentru o excursie de o zi datorită diversității obiectivelor turistice și accesibilității din țara noastră. Bulgaria surprinde cu peisaje spectaculoase, de la munții acoperiți de zăpadă la plajele întinse de la Marea Neagră. Orașele sale pitorești, cum ar fi Sofia, Plovdiv sau Veliko Tarnovo, îți oferă o combinație unică de istorie, arhitectură și cultură. De asemenea, poți explora monumente istorice sau chiar și ruine romane, cum ar fi ceel de la Plovdiv. Bucătăria bulgărească autentică, cu preparate delicioase și vinuri locale, completează perfect experiența. Poți alege excursii in Bulgaria de povestit și vei putea să te relaxezi din când în când, câte o zi.

Primul obiectiv turistic pe care ți-l prezentăm este o cascadă. Cascada Hotnitsa din Bulgaria este considerată una dintre cele mai frumoase din această țară. Situată în apropiere de orașul Veliko Tarnovo, această cascada îți taie răsuflarea cu frumusețea ei. Apa cascadei formează un adevărat spectacol când cade și deseori pt fi observat și câte un curcubeu. Sunetul puternic al căderii apei va avea un efect relaxant asupra ta. Priveliștea este însoțită de un aer proaspăt și o atmosferă liniștitoare, fiind locul perfect pentru a scăpa de agitația urbană și pentru a te conecta cu mediul înconjurător. Cascada Hotnitsa este un adevărat refugiu al frumuseții naturale în inima Bulgariei. Poți alege excursii de o zi de la O Zi Cat o Vacanta pentru a te bucura de Bulgaria autentică. 

Rămânem tot la obiective turistice naturale. Stâncile Belogradchik reprezintă un obiectiv turistic geologic situat în nord-vestul Bulgariei. Aceste formațiuni stâncoase spectaculoase își dezvăluie contururile într-o varietate impresionantă de nuanțe și forme. Ridicându-se în mod misterios din peisajul înconjurător, stâncile par a fi opere de artă sculptate de mâna naturii. Culoarea lor variată, de la roșu aprins la nuanțe de auriu și maro, oferă un peisaj parcă desprins din altă lume. De-a lungul timpului, aceste stânci au servit ca fortărețe naturale și au captivat imaginația oamenilor. În prezent, ele reprezintă un important obiectiv turistic și oferă o experiență unică în explorarea frumuseții naturale a Bulgariei.

Bulgaria se bucură și de cele mai interesante obiective turistice arhitecturale. Podul acoperit din Lovech este o bijuterie arhitecturală și istorică situată în inima orașului Lovech, Bulgaria. Construit în anii 1800, acest pod reprezintă un exemplu remarcabil de inginerie și design. Are o lungime de aproximativ 84 de metri și traversează râul Osam, oferind o legătură între părțile vechi și noi ale orașului. Podul impresionează prin arhitectura sa de lemn, acoperită cu șindrilă, și prin cele 64 de arcade care îl înconjoară. Este un pod care nu se mai regăsește în această parte a continentului. De asemenea, este un simbol al istoriei și identității locale, iar astăzi este o atracție turistică populară, oferind o călătorie fascinantă în timp și o vedere spectaculoasă a orașului.

Monumentul Buzludzha din Bulgaria este cunoscut drept Casa monument a Partidului Comunist Bulgar. Situat în Munții Balcani, acest monument impresionant a fost construit în anii ’70. Cu o formă distinctivă în formă de disc, clădirea se înalță mândră în peisaj, strălucind cu mozaicurile sale colorate și cu emblemele comuniste. Cu toate că în prezent este abandonat și în ruină, Monumentul Buzludzha atrage anual turiști datorită design-ului. Este o destinație căutată de către turiști aventuroși și iubitori de istorie, care vin să descopere această relicvă arhitecturală unică în inima naturii sălbatice.

Sperăm că ți-am stârnit curiozitatea pentru a vizita Bulgaria.