Să alegi un cadou inspirat pentru un bebeluș nu este o sarcină tocmai ușoară. Îți reamintim că, în principiu, bebelușul și familia acestuia vor avea deja lucrurile de bază, iar unora chiar le vor prisosi: hăinuțe, păturici, așternuturi, jucării și așa mai departe. De regulă, acestea se transmit de la frații mai mari, dacă există, sau de la alți copii din familie ori din anturaj, astfel că nu lipsesc.
Așadar, îți oferim câteva idei inspirate de cadouri pentru prima aniversare a zilei de naștere – cadouri pe care să nu cheltui mult, dar care să aducă bucurie pe chipurile tuturor.
Prima pereche de cercei
Dacă încă nu poartā, acum este momentul potrivit ca o fetiță să primească prima sa pereche de cercei. Bineînțeles, aceștia trebuie să fie cercei aur galben, prețioși, micuți și cu un model simplu și ușor de purtat.
Dacă-ți mai amintești, în trecut, copiii obișnuiau să primească același model de cercei – o pereche de bobițe rotunde din aur galben, pe care îi păstrau cu drag mult timp. Prima alternativă la bobițe au fost cerceii tip cerc/inel de dimensiuni foarte mici. În prezent, opțiunile sunt mai numeroase. Ai de ales dintre steluțe fine, chipuri mici de animale, inimioare, flori etc.
De obicei, acest tip de cercei poate fi cumpărat din orice magazin destinat bijuteriilor din aur pentru adulți. Caută acele modele care se fixează prin tijă și șurub pe lobul urechii.
Jucărie de pluș personalizată
Mulți producători vând jucării din pluș ce pot fi brodate cu numele sărbătoritului. Cel mai drăguț este atunci când ursulețul, iepurașul sau animăluțul ales are exact înălțimea din prezent a copilului. Crescând, acesta se va amuza de fiecare dată când i se va aminti de cum era!
Jucăriile personalizate sunt foarte populare și, fiind din pluș, nu prezintă niciun pericol pentru copil. Le poți căuta și comanda direct online, pentru a le primi acasă, gata personalizate.
Halat de baie pentru micuț – desigur, personalizat
Vrei să îl răsfeți pe cel mic și să îi aduci zâmbete pe față cât mai des? Alege un halat personalizat pentru copii, moale, pufos, ideal pentru baie. Poți alege să fie brodat pe piept cu un text simpatic, de exemplu „Prințesă mică”, „Măria sa” ori „Șeful casei”.
Optează pentru un halat un pic mai mare decât ce ar fi potrivit acum bebelușului. Dacă este ceva mai larg, va putea fi folosit mai mult timp, până îi va fi strâmt. Nu este nicio problemă dacă acum îi este mare, având în vedere că se poate strânge parte peste parte.
Trenuleț artizanal din lemn cu inscripții
Personalizează un trenuleț din lemn, lucrat artizanal, cu numele copilului pe locomotivă, adăugând pe vagoane data nașterii și detalii precum înălțimea sau greutatea la naștere, numele părinților etc.
Alege un trenuleț lucrat simplu și pictat în culori vesele sau pastelate. Poți cumpăra unul sau îl poți comanda gata personalizat de la firme online ce se ocupă cu astfel de cadouri. Va servi ca decor în camera celui mic, iar când va mai crește, va fi încântat să îl privească și să se joace cu acesta.
Proiector-jucărie cu cântece de leagăn
Nu cumpăra o jucărie oarecare, sigur a primit deja destule! Alege, în schimb, una cu lumini liniștitoare și sunete asemenea. Caută online „proiector de pluș” – este practic un mic aparat deghizat într-o jucărie, ce proiectează pe pereți lumini și redă cântece de leagăn.
Părinții vor fi mulțumiți să aibă ceva ce îi va ajuta la adormirea bebelușului și la liniștirea lui oricând este nevoie. Chiar dacă mai au astfel de jucării, una în plus nu strică, deoarece vor avea o „rezervă” la îndemână atunci când bateriile unui gadget se termină.
Explorând internetul, poți găsi chiar mai multe idei de daruri decât cutreierând magazinele. Se găsesc numeroase cadouri pentru vârsta de la 0 la 1 an, ce vor fi utile și decorative, pe care copilul le va aprecia și când va crește.
Sursa foto: Shutterstock