Ai în plan renovarea apartamentului? Achiziția unei mașini? Sau poate vrei să închizi o linie de credit a cărei dobânzi este prea mare? Fiecare dintre noi are un plan de acțiune, astfel încât să scape de povara datoriilor.
De cele mai multe ori, românii mizează pe contractarea unui credit nou pentru a-l plăti pe cel deja existent sau pentru mici modificări legate de confort în propria locuință. Totuși, dacă iei în calcul această opțiune este indicat să acționezi cu prudență, astfel încât să eviți riscul de a te supra-îndatora.
Cum stabilești dacă un nou credit este o bună soluție?
În primul rând, discută cu partenerul de viața sau familia. Cere sfaturi cu privire la decizia pe care vrei să o iei și așterne pe hârtie următoarele:
Evaluarea nevoilor financiare
Primul pas în stabilirea necesității unui credit este evaluarea nevoilor financiare. Practic, trebuie să te gândești foarte bine la ce îți folosește finanțarea, câți bani ai nevoie și pe ce perioadă. De exemplu, dacă iei în calcul achiziția unei locuințe calculează costul total al acesteia, plus taxele de la notar și impozitele.
Prima etapă în evaluarea nevoilor financiare este analiza situației financiare actuale, respectiv revizuirea veniturilor, a cheltuielilor, a datoriilor și a economiilor pentru a înțelege ce resurse financiare ai la dispoziție; abia după ia în calcul un împrumut. Următorul pas este identificarea scopurilor financiare pe termen scurt, mediu sau lung, ce vor ajuta să determini suma de care ai nevoie și perioada de împrumut.
Analiza opțiunilor de finanțare
După ce ai stabilit care sunt nevoile tale financiare, pasul următor este să analizezi opțiunile de finanțare disponibile – economiile personale, investițiile, donațiile și, desigur, creditele bancare sau cele oferite de instituții de tip IFN, cum este și Best Credit IFN.
Economiile personale sunt cel mai ieftin mod de a finanța o achiziție sau un proiect, deoarece nu implică niciun cost suplimentar sau dobândă. Investițiile pot fi, de asemenea, o sursă potențială de finanțare. În final există opțiunea de a contracta un credit. Creditele pot oferi sume mari de bani și pot fi rambursate pe o perioadă de timp, dar vin cu costuri suplimentare, cum ar fi dobânzile și comisioanele.
Evaluarea riscurilor
Contractarea unui credit rapid implică întotdeauna un anumit nivel de risc. Dacă nu mai poți rambursa creditul există riscul de sechestru asupra bunurilor sau scăderea scorului de credit.
Planificarea rambursării
Ultimul aspect de luat în considerare este planificarea rambursării creditului, cu un plan detaliat privind modul în care vei returna banii împrumutați, incluzând dobânda și orice alte costuri asociate.
Primul pas în planificarea rambursării este înțelegerea termenilor de rambursare ai creditului. Aceasta include cunoașterea ratei dobânzii, a duratei împrumutului, a plăților lunare și a oricăror taxe sau comisioane suplimentare.
Următorul pas este crearea unui plan de rambursare, care ar trebui să includă o prognoză a fluxului de numerar și alte obligații financiare pe care le ai, pentru a te asigura că poți gestiona toate datoriile.
Nu ar strica să ai și un plan B, în cazul în care planul A nu funcționează. Planul B ar trebui să ia în calcul economii de urgență, o linie de credit sau sprijinul financiar al unui membru de familie sau prieten în caz de nevoie.