Strategii pentru cresterea consumului zilnic de apa

0
129
sport,,technology,and,healthy,lifestyle,concept, ,happy,woman,with
sport,,technology,and,healthy,lifestyle,concept, ,happy,woman,with

Apa este esentiala pentru sanatatea generala si pentru buna functionare a organismului. Consumul adecvat de apa contribuie la mentinerea hidratarii, la eliminarea toxinelor si la sustinerea functiilor vitale. Desi o mare parte a populatiei este familiarizata cu aceste lucruri, putine persoane reusesc sa consume o cantitate adecvata de apa zi de zi, motiv pentru care dorim sa iti aducem in prim plan cateva strategii simple si eficiente, care sa te ajute sa te hidratezi suficient. 

Stabileste un obiectiv personal 

Primul pas pentru a te hidrata in mod adecvat este sa stii cata apa ar trebui sa consumi in fiecare zi. Unii specialisti recomanda regula simpla a celor 8 pahare cu apa pe zi; altii mentioneaza un consum minim de 2 litri. 

Cea mai precisa determinare tine cont de greutatea corporala individuala si sugereaza aplicarea unei formule de calcul ce repartizeaza un consum de 30-35 ml de apa pentru fiecare kilogram greutate corporala. Trebuie sa spunem ca si acest obiectiv poate varia, in functie de temperaturile exterioare si de efortul fizic. 

Consuma o apa care iti place

Daca apa de la chiuveta pare ca are un gust neplacut sau te face sa te gandesti la tevi murdare si la impuritati, cu siguranta acest lucru nu te va ajuta sa te hidratezi asa cum ar trebui.

O alternativa la apa de la robinet este apa imbuteliata, pe care o poti cumpara din orice magazin. Daca iti este incomod sa transporti baxuri de apa acasa, exista si alternative: poti alege sa instalezi, acasa sau la serviciu, un dozator apa cu bidon, care sa te „invite” sa bei cat mai multa apa, mai ales daca te poti bucura de ea la temperatura pe care o preferi. 

Adauga arome naturale sau prepara infuzii diluate, din plante 

Multe persoane spun ca nu se simt tentate sa consume apa, deoarece nu are niciun gust. Atunci cand iti vine greu sa bei apa plata, o poti face mai gustoasa cu ajutorul aromelor naturale. Poti adauga felii de fructe proaspete in apa, poti pune frunze de menta sau ghimbir sau poti prepara infuzii din plante aromate, pe care sa le diluezi si sa le bei, pe parcursul zilei. Te sfatuim, totusi, sa optezi pentru variante neindulcite, pentru a limita consumul zilnic de calorii. Atentie: apele cu arome din comert contin, de cele mai multe ori, zahar sau indulcitori, iar aromele sunt rareori naturale; prin urmare, e mai sanatos sa le ocolesti. 

Incorporeaza bautul apei in rutina zilnica 

Bautul apei trebuie sa fie parte a rutinei zilnice. Stabileste anumite momente, in timpul zilei, pentru a bea apa: imediat dupa trezire, la fiecare ora fixa, dupa fiecare pauza de tigara, la terminarea fiecarui task de serviciu – tu stii mai bine care sunt momentele de care te poti „lega” pentru a nu uita sa consumi cantitatea adecvata de apa, pe parcursul intregii zile. 

Apeleaza la tehnologie 

Traim in era digitala, ceea ce inseamna ca ai mereu telefonul langa tine si ca poti instala cu usurinta aplicatii gratuite, care sa te ajute sa iti monitorizezi consumul de apa si sa iti aminteasca de acesta, atunci cand pare sa fi uitat. Aceste aplicatii pot trimite notificari, te pot ajuta sa calculezi cantitatea necesara de apa in functie de anumiti parametri personali, pot oferi statistici detaliate care sa te ajute sa-ti mentii motivatia si pot aplica inclusiv un sistem de premii, care sa te „felicite” pentru fiecare obiectiv indeplinit. 

Setarea unor repere vizuale pentru monitorizarea consumului de apa 

Este foarte eficient sa folosesti recipiente gradate sau cu diverse marcaje, care sa iti permita sa iti urmaresti progresul, pe durata intregii zile. Cu ajutorul unor astfel de recipiente, vei avea o reprezentare vizuala a cantitatii de apa consumata, ceea ce te va incuraja sa te mentii hidratata si iti va oferi si un sentiment de satisfactie, la sfarsit de zi. 

Intelegerea beneficiilor hidratarii pentru propria sanatate este esentiala pentru a ne gasi motivatia de a consuma mai multa apa. O hidratare corecta te poate ajuta sa ai o piele mai sanatoasa si mai luminoasa, sa elimini mai rapid toxinele din organism si sa faci, per total, alegeri de viata mai sanatoase. 

Sursa foto: Shutterstock