Implantologia orală vizează reabilitarea edentațiilor, așadar a pierderii unui dinte de pe arcada dentară, folosind implanturi dentare de diferite tipuri. Diversitatea tipurilor de implanturi dentare oferă multiple opțiuni terapeutice, în funcție de particularitățile osoase, complexitatea edentației și cerințele estetico-funcționale. Adaptarea tehnicii chirurgicale și a designului implantului la contextul clinic individual asigură premisele obținerii unei reabilitări protetice de lungă durată. În majoritatea cazurilor, tratamentele de implantologie presupun utilizarea de implanturi endoosoase sau subperiostale. Există, de asemenea, alte tipuri de implanturi, mai rar utilizate în practica stomatologică.
Implanturile endoosoase
Implanturile endoosoase sunt inserate direct în osul alveolar și prezintă particularități geometrice menite să faciliteze atât osteointegrarea, cât și distribuția optimă a forțelor masticatorii. Forma asigură o stabilitate inițială sporită, iar suprafața tratată favorizează aderarea celulară la structura implantului. În practica de specialitate, implanturile endoosoase sunt cel mai frecvent utilizate, deoarece oferă o predicție favorabilă pe termen lung, cu excepția situațiilor de atrofie osoasă severă. Tratamentul cu implantul dentar de tip endoosos au eficacitate ridicată, de peste 90%.
Implanturile subperiostale
Dispozitivele de tip subperiostal se sprijină pe creasta osoasă, sub țesutul gingival, fără a pătrunde în interiorul osului alveolar. Structura lor metalică, adaptată reliefului osos, necesită o confecționare personalizată, care să urmărească conturul anatomic al zonei edentate. Sunt luate în calcul în situații excepționale de atrofie osoasă severă sau când chirurgia reconstructivă nu este indicată.
Stabilitatea lor depinde în mod semnificativ de vascularizația și de troficitatea țesuturilor moi, ceea ce impune controale postoperatorii stricte, pentru a preveni apariția inflamației sau a complicațiilor de tip peri-implantitar. În astfel de cazuri, colaborarea cu medici din alte specializări poate fi necesară, pacienții necesitând tratamente separate de reabilitare. Ortodontia poate fi menționată în anumite contexte clinice, mulți pacienți primind indicația de la medicul implantolog de a urma un tratament cu aparat dentar, atunci când deplasarea dinților vecini influențează poziția implanturilor planificate.
Implanturile zigomatice
Tip de dispozitive ce se adresează regiunii maxilare superioare cu deficit sever de țesut osos. Lungimea mult mai mare, adaptată anatomiei osului zigomatic, permite ancorarea implantului într-o zonă densă, ocolind astfel nevoia unor proceduri masive de grefare. Implanturile zigomatice sunt indicate atunci când reabilitarea convențională devine dificilă, inclusiv în zonele posterioare unde sinusurile maxilare sunt voluminoase, iar creasta osoasă este deficitară.
Stabilitatea pe termen lung a implanturilor zigomatice depinde de tehnica chirurgicală utilizată și de calitatea structurilor osoase înconjurătoare, iar succesul pe termen lung se asigură printr-o monitorizare atentă a integrității peri-implantare.
Implanturile transosoase
Implanturile transosoase traversează în întregime osul mandibular și sunt concepute pentru a fi fixate prin intermediul unor șuruburi de stabilizare. Constituie o soluție rar utilizată în practica curentă, dar pot fi o opțiune terapeutică în atrofii foarte avansate ale mandibulei. Procedura de inserare presupune o expunere chirurgicală extinsă, necesită competențe avansate și implică un grad de risc mai ridicat. Integrarea pe termen lung necesită un plan protetic precis, deoarece controlul ocluziei devine fundamental pentru a evita suprasolicitarea, în special în regiunile cu densitate osoasă scăzută.